Ați cumpărat haine din China?

Niciun comentariu

Întreb asta, pentru că eu nu am făcut-o până acum, deși reușesc cu greu să mă stăpânesc. Am tot citit că sunt proaste, că mărimile nu corespund, că materialele nu sunt de calitate, plus multe altele, dar la cât sunt de frumoase și accesibile din punct de vedere financiar, zău că m-aș risca și eu! Ce-aș putea pierde în afară de câțiva dolari? Aș vrea să comand ceva cu valoare mică pentru început, astfel încât să nu pierd o sumă mare de bani în cazul în care nu îmi place produsul respectiv. Mă gândesc la hăinuțe pentru bebeluși.

De pe site-urile magazinelor chinezești GearBest, Banggood și Aliexpress, mi-am cumpărat până acum tot felul de mărunțișuri, dar și lucruri cu valoare mai mare: ceasuri, bijuterii din gablonț, huse pentru telefoane, folii, lămpi de veghe, corpuri de iluminat, telefoane, laptop, mediaplayer, plus multe altele. Totuși, niciodată articole de îmbrăcăminte și încălțăminte. Dar vreau să sparg gheata și am nevoie de recomandările voastre.

Vreau să-mi spuneți ce părere aveți despre hainele comandate de pe GearBest, Aliexpress și Banggood, asta în cazul în care v-ați reînnoit până acum garderoba cu produse din China. 😀 Eu am văzut multe hăinuțe pentru bebe cu prețuri bune în China și mi-aș dori să plasez prima comandă de genul acesta.

La GearBest există Priority Line ca metodă de transport pentru livrarea hainelor, gratis, iar lucrul acesta reprezintă un avantaj, deoarece știu sigur că pachetul vă ajunge fără alte taxe suplimentare. Și pe Aliexpress am găsit multe haine și perechi de încălțăminte pentru copii cu transport gratuit în România.

M-ar interesa, dacă ați făcut comenzi pe site-urile menționate mai sus, de haine, evident, să-mi răspundeți la următoarele întrebări:

1. În cât timp ajunge în România o comandă cu haine de pe Aliexpress/GearBest/Banggood?
2. Ce articole de îmbrăcăminte v-ați comandat din China?
3. Ați fost mulțumiți de calitatea produselor de îmbrăcăminte/încălțăminte?

Voi face un update la acest articol după ce voi comanda și primi produsele, pentru că sunt convinsă că multe persoane își doresc să afle păreri despre hainele cumpărate din China. 🙂

No Comments Yet.

What do you think?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *